„Răspunsul nostru la actuala perturbare geopolitică ar trebui să capete o nouă dimensiune”, a declarat joi premierul Canadei, Mark Carney, în discursul adresat Parlamentului European.
În întâmpinarea premierului canadian, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: „Europa și Canada împărtășesc o înțelegere simplă: suntem întotdeauna mai puternici atunci când lucrăm împreună. Canadienii au fost alături de Europa în cele mai întunecate momente ale noastre și nu vom uita niciodată sacrificiul lor. Astăzi, privim împreună spre viitor, cu un potențial uriaș de a aprofunda cooperarea noastră, de la apărare și comerț până la energie, educație și cercetare.”
Aducând un omagiu legăturilor istorice de lungă durată dintre Europa și Canada, domnul Carney a evidențiat „angajamentul nostru față de statul de drept și apărarea noastră neclintită a demnității umane, a libertății individuale și a democrației, care își au aceleași rădăcini profunde și aceeași dedicare neabătută.”
„Credem că o economie puternică nu este un scop în sine, ci mijlocul pentru o societate dreaptă…. Credem că prosperitatea noastră crește atunci când este împărtășită”, a spus el.
„Acolo unde punctele noastre forte diferă, ele se completează”, a declarat premierul Carney, subliniind că „avantajul reciproc se află în centrul argumentului pentru un parteneriat mai profund între Canada și Europa”.
Referindu-se la discursul privind Starea Uniunii susținut de Ursula von der Leyen în Parlamentul European cu o zi înainte, miercuri, 16 septembrie, în care aceasta a anunțat deschiderea posibilității ca Canada să devină primul membru asociat al Uniunii Europene, premierul canadian a declarat:
„Salutăm această ambiție…. Canada și Europa ar trebui să își asigure autonomia strategică printr-o cooperare aprofundată în întregul spectru al capacităților strategice, inclusiv în domeniul mineralelor critice, al capacității industriale de apărare, al inteligenței artificiale și al capacității de calcul, al securității energetice, al spațiului și al sistemelor de plată.”
El a vorbit, de asemenea, despre beneficiile unei eventuale participări a Canadei la programul Erasmus+ al UE și la viitorul program al UE de investiții în cercetare și inovare, precum și despre crearea unei piețe integrate pentru serviciile financiare.
„Aprofundarea și extinderea relației noastre ne va consolida suveranitatea, va îmbunătăți accesibilitatea din punct de vedere financiar, oportunitățile și securitatea pentru cetățenii canadieni și europeni, protejând în același timp capacitatea noastră de a ne trăi viețile așa cum alegem”, a adăugat el.
Premierul a subliniat că „nu propune un al treilea bloc pentru a deveni un rival al marilor puteri – doar unul cu maniere mai bune. Nu urmărim puterea pentru a-i domina pe alții. Dimpotrivă, urmărim reziliența, astfel încât nimeni să nu ne poată controla piețele deschise, să ne afecteze suveranitatea, să ne amenințe integritatea teritorială sau să ne submineze libertățile, democrațiile și statul de drept.”
„O alianță suficient de puternică pentru ca nimeni să nu ne poată dicta alegerile. Suficient de deschisă pentru ca și alții să i se poată alătura. Suficient de principială pentru ca forța noastră să consolideze dreptul internațional, nu să îl înlocuiască.”
Sursa foto: Parlamentul European
