Declarația președintei von der Leyen și a vicepreședintei executive Virkkunen privind Actul UE privind protecția copiilor online (EU KIDS Act)
Permiteți-mi să încep cu câteva cifre care ne dau de gândit. Ele provin din Eurobarometrul din acest an, realizat în luna iulie. 92% dintre europeni spun că ar trebui să consolidăm protecția copiilor și a tinerilor online. Aproximativ 70% sunt preocupați de hărțuirea online, de hărțuire și de racolarea în scopuri abuzive („grooming”).
Și mai există un fapt izbitor: tinerii din Europa petrec, în medie, 4 până la 6 ore pe zi în fața ecranelor. Pentru cei care au început să folosească rețelele sociale înainte de vârsta de 10 ani, timpul este chiar mai mare. Aceștia petrec aproximativ 7 până la 8 ore online, în fiecare zi. Este aproape echivalentul unei zile complete de muncă pentru un adult.
Prea mulți copii sunt expuși prea devreme unei lumi online pe care nu sunt pregătiți să o navigheze. Un mediu în care hărțuirea te poate urmări până acasă. În care fiecare greșeală poate fi înregistrată pentru totdeauna. Iar copilăria și pubertatea înseamnă să faci greșeli, să înveți din ele și să te îmbunătățești.
Copiii pot fi vizați de escrocherii și de prădători. Astăzi, copiii noștri interacționează cu unele dintre cele mai sofisticate tehnologii create vreodată. Iar acestea nu au fost concepute având în vedere bunăstarea și dezvoltarea copiilor.
Platformele sunt concepute pentru a capta atenția. Algoritmii învață din comportamentul nostru. Îl exploatează pentru a ne determina să dăm clic, să reacționăm și să continuăm să derulăm. Iar, prea adesea, aceste funcții care creează dependență fac parte dintr-un plan de afaceri. Scopul este să îi mențină pe copii online și să le monetizeze atenția.
Astăzi există un volum solid de dovezi privind efectele nocive pe care rețelele sociale le au asupra creierului și personalității aflate în dezvoltare. Iar părinții văd prea bine efectele acestora. Cu toții cunoaștem consecințele: privarea de somn, depresia, anxietatea, autovătămarea, comportamentul adictiv și – în mod tragic – sinuciderea.
Părinții nu pot concura cu algoritmii și nu pot ține pasul cu ei – și nici nu ar trebui să fie nevoiți să o facă.
Prin urmare, am convocat un grup special de experți. Am discutat cu tineri. Am analizat situația din Australia și din alte țări care au mers înainte în această privință. Am ascultat statele membre. Iar acum este momentul ca Uniunea Europeană să acționeze.
De aceea, Actul UE privind protecția copiilor online (EU KIDS Act), aprobat astăzi de Colegiu, va stabili limite clare în lumea digitală – la fel cum facem zi de zi în lumea reală.
Adoptăm o abordare graduală și diferențiată. Fiecare vârstă are propriile vulnerabilități. Prin urmare, fiecare categorie de vârstă va beneficia de propriul nivel de protecție, adaptat nevoilor sale.
Așadar, pe scurt: fără rețele sociale sub vârsta de 13 ani; fără cont personal sub vârsta de 15 ani.
Aceasta înseamnă că, de la 13 ani până când copilul împlinește 15 ani, vor fi permise doar conturi de tip „mini”, create și supravegheate de părinți sau tutori, cu funcționalități limitate și cu o limită de timp de maximum o oră pe zi.
Iar între 15 și 18 ani, proiectarea sigură („safe design”) va fi o obligație pentru platforme.
Pentru a fi foarte clară: o limită de vârstă nu înseamnă că firmele de tehnologie sunt scutite de responsabilitate pentru conținutul de pe platformele lor.
Platformele au tratat cu prea multă lejeritate sănătatea mintală a copiilor noștri. Acum schimbăm sarcina probei. De acum înainte, ele trebuie să ne demonstreze că sunt sigure.
Prin urmare, pentru fiecare persoană cu vârsta sub 18 ani, platformele trebuie să respecte principiul siguranței prin proiectare („safety by design”).
Fără funcții toxice sau care creează dependență, fără capcane și așa mai departe.
Vârsta va fi verificată folosind instrumente certificate de UE, precum aplicația noastră de verificare a vârstei („Age Verification App”). Aceasta este construită pe principiul „zero-knowledge proof”, adică „dovada cu cunoaștere zero”.
Aceasta înseamnă că platforma află un singur lucru – dacă ai vârsta necesară pentru a primi acces sau nu.
Ani de zile, platformele au negat efectele nocive pe care le-au creat. Au încercat să evite reguli prescriptive și să stabilească reguli în propriul lor ritm.
Schimbăm acest lucru prin KIDS Act.
Astfel, în loc ca autoritățile să trebuiască să demonstreze existența unor prejudicii după ce acestea s-au produs, cele mai mari platforme vor trebui să prezinte în avans planuri detaliate privind siguranța copiilor.
Aceasta înseamnă, din nou, că siguranța va fi pe primul loc.
Acest lucru îi pune pe părinți în poziția de a conduce procesul. Iar sarcina de a demonstra siguranța revine platformelor, acolo unde trebuie să fie.
Astăzi ne concentrăm asupra KIDS Act, care reprezintă un pas important. Acest act stabilește un cadru clar, susținut de societate și de legislație.
Dar, pentru a încheia, vreau să adaug încă două observații importante.
În primul rând, vreau să subliniez cât de important este să îi educăm pe părinți, profesori și copii cu privire la riscurile și beneficiile lumii digitale.
Iar importanța alfabetizării digitale pentru copiii noștri este uriașă pe măsură ce aceștia cresc.
Și a doua observație a mea este următoarea: desigur, nu doar minorii sunt expuși riscurilor.
Vorbeam despre designul care creează dependență. De exemplu, acesta îi afectează pe toți, indiferent dacă sunt minori sau adulți.
De aceea avem nevoie de un cadru mai larg, prin Actul privind echitatea digitală („Digital Fairness Act”).
Îl vom propune în toamnă.
Iar astăzi, accentul este pus pe KIDS Act.
Sursa foto: Reprezentanța Comisiei Europene în România
